Teritoriul liber de dresaj

N-am apucat să vă povestesc că ne-a mai răsărit un blănos în casă. De fapt, o blănoasă, e o domnişoară şi se numeşte după cum îi sunt apucăturile, Riţa- Veveriţa.

De frumoasă e cam urătă, seamănă cu Chewbacca din Star Wars dar dedesubtul părului care izvorăşte de la rădăcina nasului ca un palmier în fază de expansiune, se iţesc cei mai dulci ochi negri pe care i-aţi văzut vreodată. 

Ştiu, m-am cam muiat la bătrâneţe şi fac să treacă drept dulce, o pungaşă care cunoaşte deja, pe de rost: “Bazele instrucţiei militare  a umanilor din familia de adopţie”.

 Jupânul n-a opus niciun fel de rezistenţă. Când se întoarce de la muncă, trece imediat în poziţia “culcat” şi aşteaptă ca domnişoara să-i fluture prietenos coada pe sub nas. Asta se întâmplă numai când nu e foarte obosită sau când jupânul nimereşte biscuiţii ei preferaţi, altfel, se ştie, că domnişoarele nu trebuie să fie foarte disponibile. 

Ţine de etichetă. Etichete pe care nu le mai avem pe nicăieri. Nici căşti, nici cabluri. Nici picioare pe sub masă, nici picioare la masă. Sunt multe lucruri pe care nu le mai avem dar o avem pe ea, Veveriţa Riţa, bilanţul e de la pozitiv spre fericire, asta-i clar.

Luş Von Pluş a primit-o fără entuziasm şi pe zi ce trece, îî mai dispare câte-o dungă din ce nu avea. Din speranţa ca musafira să dispară la un moment dat, a făcut un ghem şi l-a ascuns, resemnat, între pernele divanului pe care ea, deocamdată, nu reuşeşte să se caţăre.

Deşi Riţa cântărea doar un kilogram şi-o sută de grame când a intrat pe uşă, a priceput imediat că Luş e un tip cu principii şi că nu se pretează la lupte de putere aşa că s-a autodeclarat, cu tupeu, şefa clanului Cirlan şi a început să se poarte ca atare. 

Îl invidiază pe Luş pentru felul în care ştie să facă pipi şi nu vrea să audă despre diferenţa dintre sexe, aşa că, studiază şi exersează din greu. E o autodidactă. Deocamdată îi reuşeşte figura doar pe jumătate, dar cum e teribil de perseverentă în viitorul apropiat o să-i reuşească foarte bine şi şpagaturile cu extensie.

Aseară ne-am întâlnit cu un tip care plimba două ogăriţe foarte cuviincioase. 

Stăpân şi ogăriţe mergeau nu numai în aceeaşi direcţie dar şi  în acelaşi ritm, lucru care nu se întâmplă niciodată în clanul nostru.

Evident că l-am întrebat cum au ajuns la un aşa rezultat iar el ne-a mărturisit că le-a trimis la şcoală de dresaj pentru câteva luni, atunci când erau micuţe aşa ca Riţa.

Le-a dus needucate şi zurlii şi i-au dat înapoi două domişoare de pension furculision.

Mă întorc cu jupânul acasă şi recapitulând întâmplările serii,  ajungem şi la ogăriţe.

- Ai văzut, zic eu, crăcănaţii noştri cresc ca buruienile de capul lor, trebuie dresaţi să fie aşa, ascultători. Ce zici, o trimitem pe Riţa în tabără de instruire vreo două luni? 

- Ei, face jupănul panicat. Să înveţe ce?

- Să scrie să citească, să împletească, să îi ia şosetele lui Luş şi să ţi le aducă ţie.

- Ei, păi şi ce nevoie am? Cumpărăm mai multe şosete să aibă şi ea de unde să fure liniştită, n-ai văzut că Luş nu colaborează?

- Ai dreptate! Şi ne costă şi mai ieftin

- Lasă, că uite-o dresez eu, ia uite, fii atentă, cum se procedează:

 Riţa, vino la tata... Riţaaa, vino, un pic, la tata.... Riţaaa, te rog frumos, vii un pic la tata? Riţa, uite, ce biscuite are tata în buzunar, mai strigă jupânul înainte să se arunce resemnat la picioarele Riţei.

I-am privit o vreme şi mi-am dat seama că există speranţă pentru jupân. 

Are un fond bun, învaţă repede, cu-n pic de exerciţiu, Riţa o să scoată din el un membru de clan, educat şi responsabil.

 Norocosul!