Dafinul cu pokemoni

Peste noapte, dafinul de sub balconul meu a devenit vedetă. Lume, din ce în ce mai pestriţă, se opreşte şi îl fotografiază.
Iniţial, am crezut c-o fi vreun congres de entomologie în oraş şi  caută gângănii cu telefoanele printre frunze, apoi a început să mi se pară suspect, pentru că unii săreau cu telefonul în sus, alţii ţineau telefonul într-o poziţie oarecum fixă, încercând să se învârtă în jurul lui, iar alţii păreau că împuşcă-n soare.
Cel mai ciudat mi s-a părut un puşti de vreo doisprezece ani pe care l-am văzut dând tărcoale dafinulului, trei seri la rând.
Măi, să fie, m-am gândit, nu cumva puştiul ne fotografiază chiloţii de pe sârmă şi ne dă bulinuţele în vileag pe vreun perete de feisbuc?
- Alo, puştiu, ce vrei tu să culegi din  dafin  că cireşe nu face.
- Pokemon,  îmi răspunde privindu-mă intrigat.
- Pokemon să-i spui lui maică-ta, mucosule, dau să mă enervez de-adevăratalea.
- Nu, zice puştiul spăşit, în copacul ăsta e o sală de sport pentru pokemoni.
- Aha, ca să vezi! Şi eu care credeam că e o sală de sport pentru cărăbuşi.
- Mah, cred l-aţi văzut pe Bulbasaur, înainte de evoluţie seamănă cu-n cărăbuş.
- Zici? Na, fii atent ce păcăleală mi-am luat.
- Se mai întâmplă, e un maestru al deghizărilor...
- Da- da, dacă m-a păcălit şi pe mine, ce să mai. Deci, e de pokemon.
- Da, de pokemon.
- Şi, tu vii, bagi telefonul în frunze iar pokemonii încep să tragă de fiare.
- Cam aşa, da. Cu cât îi antrenez mai des, cu atât devin mai puternici.
- Crezi că nu ştiu? mă dau deşteaptă să nu pierd teren în faţa puştiului. Tu în schimb nu ştii care e pachetul complet, îmi vine, pe loc, o idee.
- Pachetul complet? Ceva care să îi facă şi mai puternici?
- Absolut!
- Spuneţi repede, fac tot ce e necesar.
- Gardianul sălii de sport e un pokemon care  ziua evoluează în câine şi se numeşte LuşvonPluş,  iar noaptea se face pokemon şi sforăie de zici că e tractor.
- Aaaa, trebuie să fie unul din pokemonii care stau ascunşi, de ăla care apare dacă ţii degetul lipit de ecran mult timp, citisem ceva.
- A, nu, ăsta funcţionează cu biscuiţi, îi dai un biscuite şi el apare.
- Daaa? Aşa simplu?
- Da, simplu de tot, mai ales că biscuitul îl oferă casa, adică eu. Iei pokemonul cu lesă, îl plimbi şi-l aduci înapoi, tot în lesă, asta e singura condiţie. Între timp pokemonii tăi din sală îşi dublează muşchii.
- Waw! Cred că nu mai ştie nimeni de trucul ăsta, cât sunt de entuziasmat! Şi traseul? Îmi apare pe telefon?
- Ce traseu?
- Traseul pe unde trebuie să meargă Pokemonul gardian LuşvonPluş.
- A, nu, ţi-l indică el nu-ţi fă griji. Să nu te sperii, ai să vezi că din loc în loc  ridică piciorul şi lasă un lichid care prin evaporare se transformă în praf de stele.
- Pfii! Ce noroc pe capul meu să trăiesc aşa ceva!
- Mie îmi spui?
De la discuţia asta a trecut o săptămână. Puştiul e conştiincios ca o furnică şi rezistent ca un taur. În fiecare zi când mă întorc de la muncă, îl găsesc în faţa porţii. Îşi pune pokemonii la dat huţa prin dafin şi-l înhaţă pe pokemonul patruped pişător de praf de stele.
Acum, să vedem cât rezistă căţelul că puştiul nu dă semne de lehamite.