Toamna verii noastre

Mi-a trecut vara printre urechi cu aceeaşi eleganţă cu care trece şi viaţa la vârsta asta, vâj-vâj! ca un tren japonez de ultimă generaţie.

 Apropo, nu ştiu cum fac ăştia, cu toate cataclismele prin care trec, să aibă numai  chestii de “ultimă generaţie” iar la noi cuvântul “generaţie” e mereu legat doar de “sacrificiu”.

 Chiar de curând  mă întrebase Rareş în roitaliană, limbă cu care am căzut de acord că n-are rost să mai luptăm:

- Sacrificiu di che cosa? Eu nu mai înţeleg cine şi cum e cu sacrificatul prin România dar mai ales cu ce rezultat. Bunica zicea că generaţia ei a fost sacrificată, tu zici că a voastră, Alex tot se bagă în generaţia aia cu cheia la gât şi-o dau şi ei la întors cu sacrificiul...

- Păi, deh, ţine într-un fel de perpetuarea neamului, dragule, cineva trebuie să ducă starea asta de sacrificat mai departe, aşa că o predăm, o transmitem din om în om, de la unchi la nepot, de la mamă la fiu, să nu cumva să o prăpădim şi să ne ieşim din stare, Doamne fereşte!

Dar să revenim la vara toamnei noastre căci dacă mă iau cu başbuzicul ăsta care se dă cu fundul de pământ că el nu vrea să se sacrifice, sub nicio formă şi din niciun motiv, nici măcar patriotic, nu mai termin ceea ce nici măcar n-am început de altfel.

A trecut deci vara şi eu iar am fost ocupată cu viaţa. Viaţa aia în care eşti pe automat înainte şi în care încerci să nu te întrebi prea multe, căci dacă ar fi să te opreşti preţ de-o uimire, n-ai mai putea să o iei de la capăt. 

Şi, cum stai tu cu găleata în cap bâjbâind printre zile, hop, îţi vine flăcăul într-o discuţie oarecare c-o replică care îţi răstoarnă bicicleta cu roţile în sus:

- Hai, băi, mami, parcă ai avea cincizeci de ani, dă-o încolo!

Pot să-i stric inima şi să-i zic că-mi lipsesc numai trei la inventar? Nici vorbă!

Mai bine îmi dau eu o scuturată, o lustruită, cât să-mi aduc aminte care e treaba cu perspectiva şi unghiurile.

Până la urmă, mai lipsesc şi din patruzeci şi şapte câteva  luni până să semnez de primire, deci, cale lungă până la cincizeci!  

Timp berechet să ne mai alintăm cu tinereţile noastre grizonate, să ne batem în hernii, ciocuri de papagal, depresii, dependenţe, kilograme, celulite, monturi, bătături...

Mai ştiţi şi altele? 

Lista rămâne deschisă, concurenţii sunt aşteptaţi în ordine sau dezordine cronologică.