In Italia nu se fura

Băăăi, cine-a zis că în Italia ie hoţi? Nu ie, bre, nu ie! Păi ce, dacă iereau nu-mi furau iei mia

antifurtul de la bicicletă? Mi-l furau, dom’le! Să vă povestesc!

Că tot să fie vreo două luni de când mă duc la muncă cu bicicleta să nu mai fac smog, c-aşa zise jupânul unul din noi trebuie să fie green, dă bine la planetă şi deşi eu m-am opus din principiu şi din gură mai mult, până la urmă am acceptat să salvez parcela noastră de atmosferă că aşa ne trezim noi, femeile, peste noapte cu bermudele lui Batman peste pijamale dar, mă rog, să revenim la bat-bicicletă.

Nimic nu l-a înduioşat: că sunt mama copiilor lui, că nu mă mai suisem pe-o bicicletă de cel puţin treizeci de ani... nimic.

După ce-a meşterit vreo două săptămâni, pe ascuns, în garaj a reuşit să facă din patru biciclete vechi şi stricate, una mică de-un albastru ruginit care scârţâie aşa tare că nici n-am nevoie de claxon. Important e că era mică şi ajungeam cu picioarele pe pământ căci în primele două săptămâni ştiam să pun frână numai cu călcâiele ca răţoiul ăla zbanghiu din desene animate.

Acum, situaţia s-a schimbat, am mai ridicat şaua cât să nu dau din picioare pe trotuar, traversez călare ca o Miţa trecerile de pietoni, nu mă mai deranjează frunzele de pe pista ciclabilă, nu mai ameţesc dacă vine un biciclist din direcţia opusă şi nu mai cad dacă iau mâna de pe ghidon să-mi aşez ochelarii pe nas.

E drept că am genunchii şi coatele ferfeniţă dar cine nu cade, nu se ridică, deci astea-s toate lecţii spirituale şi spiritul se întăreşte cu lovituri la fluierul piciorului, cine nu mă crede n-are decât să încerce că rău nu poate să facă, n-aveţi decât să vi-l măsuraţi înainte şi după, că eu n-am timp.

Băăă, şi doar zisă jupânul: “pe ploaie să nu te duci, per carità, e deja o minune că te întorci acasă în zilele cu soare, să nu forţăm soarta”, şi doar eu nu-i ies din cuvânt cred că se observă dar se nimeri şi se făcu în aşa fel că eu plecai de acasă pe soare şi mă prinse torenţiala-n drum. 

Ce faci? Te opreşti? Nţă, ai bicicetă pedalezi pe avanti, tot înainte până la curcubeu!

Şi unde nu dă să iasă o poluantă cu Mercedes de după o poartă şi eu politicoasă că deh! imi dădea mâna deja eram plouată până dincolo de elasticul gogoşarilor încerc să mă opresc şi cad artistic cu bicicletă cu tot drept sub botul Mercedesului oprit.

N-avui timp să-mi număr coastele şi nici să mă bucur că nu mi-am prins capul în canalizarea peste care căzusem când băgai de seamă că poluanta mică de la volan se bătea îngrozitor cu capul de parbriz strigând în gura mare:

- Eu nu m-am mişcat!Jur! Eu nu m-am mişşşcat!

- Păi şi cine ţi-a zis, soro, că ai fi făcut-o, şezi blând pe scaunele tale încălzite că eu o să încerc să nimeresc iar ghidonul! A fost doar o eroare de aterizare, se întâmplă şi la avioane cu cală mai mică decât a mea, vorba aia! 

Ocupată s-o calmez pe şoferiţă n-am băgat de seamă că mi-a sărit din coşuleţul de Scufiţă antifurtul din dotarea bicicletei. Grea pierdere mai ales că-l primisem cadou de la jupân.

- Păi şi-acu ce-o să faci, mă întreabă jupânul când îi povestesc isprava, spăşită.

- Boh, cred că nimic, n-ai zis tu că ori c-un antifurt ori cu trei tot ti-o fura deci acum e mai bine că dacă o fură, macar o fura fără antifurt, facem economie.

- Zici?

- Sigur! Şi-apoi oricum eu nu mă opresc pe nicăieri, vin încetişor spre casă.

- Ei, tocmai la aia mă gândeam că la cât de încetişor mergi, ar putea să ţi-o fure de sub tine, dacă vezi că dai din picioare şi după câteva minute eşti exact în acelaş loc, atunci să ştii că am economisit şi bicicleta.

A doua zi după eveniment, am avut o mare surpriză. Pe locul unde fu schimbul amical de replici şi căzături aşezat frumos antifurtul meu.

Deci, să ştiţi de la mine, în Italia nu se fură!  Nu ie hoti, bre, nu ie! Păi ce, dacă iereau nu-mi furau iei mia antifurtul de la bicicletă?