Ole...

Puţină plajă anul ăsta, în total două după amiezi furate, mereu cu coada ochiului la iepuraşii norilor.
Relax, relax total, până când ne zgâlţîie vecinii de prosop: " Vă rugăm să sforăiţi mai încet, avem şi noi dreptul, vorba aia..." Dreptul ca dreptul dar când s-au întors vecinii spre stânga am crezut c-a venit taifunul cu uraganul la pachet promoţional, aşa nişte sforăituri n-am auzit de când mă ştiu deşi  noi, jupânul şi cu mine adică, doi orfani care de care mai dodoloţ, (copiii ne-au părăsit de multişor  cel puţin oficial suntem la faza, "nu ne afişăm cu babacii"), suntem oarecum cu destulă experienţă sforăricească.


Mă rog, a nu se înţelege că am participat la concursuri de sforăituri, subiectul era marea şi predicatul era oarecum dubios, dar când văd printre gene o fetiţă de vreo doi anişori izbucnind  în lacrimi strigându-şi mama normal că sar şi-ntreb în italiană că doar suntem pe balta broscarilor:
- Amore, ti sei persa? (Iubito te-ai pierdut?)
Fetiţa mă priveşte pentru câteva momente indecisă dacă să mai plângă sau să-mi explice care e treaba cu maică-sa dar înainte să se decidă, haţ! de după un val blând şi  educat apare tătucul îmbrăcat în nişte chiloţi cu mînecuţă şi în mai puţin de trei secunde pune capăt  tuturor dubiilor:
- Ce-ai, fă? Mă-ta s-o dus să-ţi cumpere îngheţată!  Taci, zitta, la naiba!
...................................................................................................................................................................
Ole!
:))  Blomamaind stie de ce!