25 septembrie

Acu’ ce-i fain la globalizarea şi multietnicitatea epocii ăsteia e că pot să-mi vorbesc potenţialele nurori de rău fără ca ele să se prindă, ba mai mult, le tăgguiesc de nu se văd şi ele, ca să-mi intre pe sub piele îmi dau câte un like pe feisbuc că am şi acolo de lucru, nu glumă.
140 de prieteni din care cu vreo 70 habar n-am când m-am împrietenit dar nici nu am tupeu să-i întreb, “bă, de unde ne cunoaştem noi”. De fapt, pe unul Koala şi nu ştiu cum, l-am întrebat, timid" “ne cunoaştem?”, el a raspuns scurt: “nu”, şi-acu, eu ce să fac, că nu-mi stă în caracter să zic sal’tare şi-un praz verde, a rămas în lista mea de prieteni.Nişte italieni au venit în grup,  habar n-am come mai, că eu nu scriu în rotaliană pe pereţii feisbucului, de fapt nici în româneşte că nici după un an de folosinţă n-am înţeles ce pot scrie la “La ce te gândeşti? Actualizează stare” da’ nu dezarmez, până la urmă mă prind eu, am învăţat să accept că-s mai înceată.
Cred, totuşi,  că mi se trage de la poza aia cam foarte decoltată. Imediat după publicare mi-a crescut numărul de prieteni ca drojdia în pâine.
Mă rog. 
Începusem să vorbesc despre potenţialele nurori. Ah! Cine crede că scapă de probleme după ce au căzut cojiţele de la vărsatul de vânt se înşeală amarnic.
Să vedeţi când încep să mişune hormonii cum e. Că ăştia micii suferă şi se zbat, că ăla a zis, că aia a făcut, că fără ea nu pot să trăiesc dar “da, s-a supărat că îi trimit mesaje şi lui francesca, dar eu n-o iubesc pe francesca, nu ştiu de ce  am făcut-o, dar fără ea nu pot să trăiesc, mamaaaa, ce mă fac"?”
Cu alte cuvinte eu m-am hotărât, ieri, să ţin un fel de  jurnal. Are cineva- ceva împotrivă? Se abţine cineva? Bine, aşa mă gândeam şi eu!