Scaietisme

Pentru că Marius, pardon, ştiristul Ghighi Puieşteanu ,  vorbea de alocaţia de Franţa, mi-am adus aminte că Austria, în 2004, a fost prima care avansase ideea plăţii unei anumite sume cu speranţa că în acest fel va putea evita invazia conaţionalilor cu apucături nomade. Ştirea m-a distrat suficient încât să scriu un text despre subiectul cu pricina. Ca de obicei, viaţa  îmi oferea pe tavă, subiectul şi majoritatea replicilor. Iată-l: Alocaţia de Austria - Rafiricăăă! Rafiricăăă! Manca-ţi-aş urechile ale umplute cu varză! Unde esti, fa, Rafirică? - Ce-ai bre, românule, te-au prins iar haşmanglăii? Ce zbiari aşa? - Vino fa, încoa! Zvârle tot şi vino repede! Dija s-o bulucit ciorile pe poştărie... - Pă' di ce? Ciori o să mănânci tu, apucatule că, zvârlii ceaunul din spărietură! - N-avea grijă, fa, am rezolvat-o cu biştarii, numa' să prindem rândul. Auzi, fa, ne plăteşte australienii să stăm acasă! Ne dă 150 de euroi pe lună numa' să nu mai furăm pe teritoriul lor. Iaca...

Că vă voi întâmpina cu zâmbet, pâine şi sare, în buricul Veneţiei ăsta e un lucru deja atestat. Am primit  două serioase recomandări, iată: - întâlnirea cu graţioasa Oră 25 - întâlnirea cu dragul de Norică Trebuie doar să-mi trâmbiţaţi venirea voastră că eu imediat  scutur, apretez şi parfumez trupa şi vin să vă întâmpin. Nu ezitaţi! Cum, de ce? Păi, de ce nu?

N-o să vă spun ce caut marţea în Orient Express, după aia m-aş vedea nevoită să vă omor precum Agatha Christie  cei zece negri mititei, am vrut doar să vă dau de ştire că primesc comenzi pentru scrijelit cu cuţitaşul pe mahonul vagoanelor, clasa a întîia sau clasa a doua, după bugetul clientului, bien sur... atenţie, inimioare şi săgeţi nu fac din principiu, ceva iniţiale, un ti amo sau câţiva iloveiou numa' că , vă avertizez, o să vă coste destul de scump. Cum, păi de ce? Pentru că în Orient Express o bericică costă 10 euro dacă e caldă şi 15 dacă e rece, şi-o plimbaţi doar vreo jumate de oră între gură şi vezică, eu pentru numai... hmm... să zicem 500 de euro pe literă, vă ofer eternitatea. Ei, şi până vă hotărâţi câte litere sunteţi dispuşi să cumpăraţi, să vă povestesc despre trenul ăsta care aici, la Veneţia,  e pe moşia lui tată-su, cum s-ar spune. Între două curse, Orientul stă ţanţoş pe linia sa personală şi aşteaptă să fie puricat vreme de două zile, pentr...

Mă credeţi sau nu dar eu cred că m-am văzut în filmuleţul ăsta, prin minutul 1,16 in grupul sanitarilor pricepuţi şi-n minutul 1,41 dau disperată dintr-o eşarfă roşie. Şi totuşi cred că e vorba de un montaj pentru că Ceauşescu n-ajunsese la Galaţi, toată nebunia a fost vizionată  doar de guşile CeCe al PeCeRe  locale. Deşi la vârsta aceea eram deja o veterană a manifestaţiilor, începând eu foarte devreme să flutur din steguleţe pe stadioane, mi-aduc aminte că-n anul ăla am făcut o insolaţie aşa de grozavă că după aia n-am mai suferit de insolaţie niciodată, parol, fac arsuri pe pielea capului la o adică, da' insolaţie, ba! Şi-mi mai aduc aminte cum băieţii se băteau cu stemele, secerele şi ciocanele aurii în cap iar noi râdeam pe sub trei degete puse delicat la gură cât să părem nişte gâsculiţe nici prea-prea nici foarte- foarte. Şi, uite aşa, mi se epuizează amintirile, mă părăsesc în mijlocul frazei... de aia zic, cine se recunoaşte în filmuleţ este rugat să ridi...

Mi-a zis mie o prietenă că fac  umbră degeaba internetului că n-am înţeles nici după doi ani cum funcţionează chestia asta cu blogurile. Cică pe blog e musai să postezi neaparat în fiecare zi sau, hai treacă de la ea, o dată la două zile. Şi că să las ciorilor aerele astea de scriitoare că nu-s şi nici n-am fost şi mai bine să povestesc clar şi la obiect  despre ce fac, despre ce nu fac, despre ce-am văzut, despre ce-am auzit, că asta înseamnă blog şi nu ceea ce fac eu, aici... păi şi dacă o zi nu văd, n-aud, ce fac? ei, abia atunci inventezi nişte fursecuri, poezele, da' numa' aşa, pe termen scurt, înţelegi? şi apoi fără chestii lungi, spui repede, totul dintr-o suflare, că cetitorul intră-n pagină pe  coada ochiului drept şi până ajunge la coada ochiului stâng trebuie să fi terminat deja de citit, înţelegi? îhî! Acu' eu nu ştiu unde aţi ajuns cu coada ochiului, chestia trebuie testată aşa că mă grăbesc să vă arăt ce văd eu dimineaţa pe cheile portului veneţian. ...

Astăzi e ziua jupânului şi eu sunt foarte bucuroasă: - în primul rând pentru că e acasă( are o altă avalanşă la rinichi, merge cam de-a beaua) şi sunt ani buni de când îşi serbează ziua prin muncă - în al doilea rând pentru că el împlineşte 43 de ani, iaca, bătuţi pe muchie şi eu am numai 41 pentru încă trei luni  bune, deci, e clar, sunt aşa cum mă simt foarte- foarte tânără şi câteodată mă căiesc că m-am măritat cu unul mai bătrân decât mine - în al treilea rând pentru că el repară chiuveta şi eu ridic un pahar, în cinstea lui, de prosecco - în al patrulea rând pentru că am motiv să fac un "trage-mă sus" să te lingi pe degete şi cine-l face parte-şi face, deci... oho-ho-ho - în al cincilea rând pentru că mă iubeşte în absolut toate zilelele în care nu mă iubeşte - în al şaselea rând pentru că  îl iubesc, fără urmă de îndoială - în al şaptelea, al optălea şi-al nouălea rând nu-mi aduc aminte ce voiam să spun, pentru că mă strigă disperat: trebuie să ţin de robinet. ...

Prima parte INTERIOR. ZI. HOL ÎN FORMĂ DE L, MOCHETAT ÎN ROŞU, CU TRAVERSE DE CULOARE VERDE PE MIJLOC. LA FIECARE CAPĂT EXISTĂ CÂTE O UŞĂ DUBLĂ DIN LEMN MASIV. PE UNA SCRIE „STAREA CIVILĂ”, PE ALTA „ADMINISTRATIV”, PE A TREIA „SENATORI ŞI DEPUTAŢI”. FIECARE UŞA E STRĂJUITĂ DE CÂTE UN GARDIAN. NEA COSTICĂ SE REPLIAZĂ POSTÂNDU-SE ÎN FAŢA UŞII PE CARE STĂ SCRIS „STAREA CIVILĂ”. Lumea se buluceşte înăuntru, privind dezorientată inscripţiile de pe uşi. GARDIANUL COSTICĂ ( preia iniţiativa) Alo, alo, cetăţenii!!! Aici se munceşte... vă rugăm să păstraţi liniştea şi disciplina. Nu călcaţi direct pe mochieta verde. Folosiţi, vă rog spaţiul de deasupra, aşa-aşa... pe tranversele din mijloc, alea roşii. Oamenii îl privesc nedumeriţi dar se conformează trecînd de pe traversele verzi pe mocheta roşie. GARDIANUL COSTICĂ (opărit) Dom’le , dar sunteţi turci, ce naiba! Treceţi, vă rog, de pe mochietă . Sus! Pe tranverse ! Să fim civilizaţi... hai domnu’... pe roşu, pe roşu... Unde ved...