Gânditorul de la Hamangia
Căzuse zăpada mare anul acela. Oamenii scormoneau zi şi noapte de teamă să nu rămână îngropaţi în peşteri. Toţi credeau c-a lu' Sulă se născuse mai încet la minte.
- Mă, a lu' Sulă, dă zăpadă c-o să te îngroape.
- Ba bine că nu, răspunse calm a lu' Sulă. Cine a pus-o, ăla să o dea.
Şi, hotărât, se aşeză în gura peşterii, cu capul sprijinit în mâini şi privirea-n zare.
Două mii de ani mai târziu când săpăturile arheologice l-au scos la iveală, deveni adevăratul simbol al spiritualităţii româneşti.
Text scris pentru Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema
[...] Cristi Jandarm Voi sînteţi ăia supăraţi (1, 2, 3, 4, 5), zglobii (1, 2, 3), interesanţi (1,2,3, 4, 5, 6, 7), anarhişti (1, 2) fraieri [...]
RăspundețiȘtergereAşa... şi?!?
RăspundețiȘtergereSucces!
RăspundețiȘtergereMulţumesc!
RăspundețiȘtergereimi placu!
RăspundețiȘtergereŞi mie mi-a plăcut ieri. Azi nu-mi mai place dar dacă tot i-am pus fundiţă, o las aşa că mâine s-ar putea să-mi placă, din nou, nu? :)
RăspundețiȘtergereMulţumesc, Manuela!
si daca nu maine, atunci poimaine. Se intampla...
RăspundețiȘtergereDeci foarte tare frate - am rîs de m-am kkt pe mine. Pssst, auzi ! Chiar, dacă a lu' Sulă se kk de fapt ? Mneah, nu cred, chiar în gura peşterii ?
RăspundețiȘtergereEşti mare, soro.
Hmm... s-ar putea ca datarea cu carbon să fi fost indusă în eroare tocmai din motivul ăsta :), nici filozofii nu-s scutiţi de anumite necesităţi, nu?
RăspundețiȘtergereMulţam, Marius!