Cod rosu de stele

În Ţara DeDragului din ValeDixit. 

Cartea a treia

Când am văzut ploaia de stele m-am fâstâcit mai tare decât mă fâstâcesc de obicei. Pe mine mă plăteşte satul să strâng stele. Să le pun deoparte pentru zile negre.

Şi eu le pun. 

Le culeg, vorbesc cu ele, le spun că nu trebuie să le fie frică că Susul şi Josul nu-s despărţite de nimic şi oricând se pot întoarce dacă asta-şi doresc. La urma urmei, nimeni nu poate dovedi că Josul nu-i Susul cu Josu-n Sus sau Susul nu-i  Josul cu Susul-n Jos, nu-i aşa? 

Şi ele se pun pe râs. Aţi auzit vreodată o stea râzând?  Seamănă foarte mult cu râsul de furnică pitică. E la fel de cristalin. 

Imediat ce termină de chicotit le îmbii să-şi aleagă sertăraşul. Eh, numai că, aici, totul devine mai complicat. De obicei, stelele mari vor să stea în sertăraşe mici chiar dacă asta face să le mai rămână câte-o danteluţă pe dinafară, iar cele mici zic că se simt prea singure în cutiile mari.

 Aţi văzut vreodată două veveriţe măsurându-şi  codiţele? Sunt la fel de aprige şi stelele. Până le împac pe toate, durează câteva săptămâni, uneori chiar şi mai mult. 

În perioade cu afluenţă normală am  hambarul plin, pe jumătate, cu stele. După ploaia asta o să-mi trebuiască, cel puţin două hambare. De unde să le iau?

E normal ca pe Dealul Stelelor Căzătoare să nu fie anunţate precipitaţiile abundente? 

Igor ar fi trebuit să dea alarma, să sune goarna. Dar de când i s-a înţepenit luna în pâlnia trompetei  nu-i mai stă capul  la nimic. Dacă nu l-aş cunoaşte aş crede că e îndrăgostit. 

Maşa zice că nimeni nu poate privi luna atât de aproape şi să rămână întreg la minte şi că  o să ne trezim şi cu balena lui pe cap, cât de curând. Toate ca toate, numai să rămână în hambarul ei că şi-aşa îs încurcat nevoie mare! 

Cum greblez aici, fără niciun spor, mai că-mi vine să zic că ne-ar prinde bine nişte zile negre, s-ar mai consuma din stele. 

Dar ce-mi veni?Ăsta e, clar, un gând rău, plin de energie negativă. 

Dacă mă simte Maşa îmi dă nişte abracadabre peste ochi, de nu mă văd. Ea e responsabilă cu energiile pe la noi prin sat. Atât îmi trebuie să i le încâlcesc. Mi-a şi zis o dată:” Gianni, ai mare grijă cum faci ce faci că, de nu, mi te iau la scărmănat de-o să-ţi plângă steaua de milă!”  Dar eu n-aş lăsa niciodată să se întâmple una ca asta. Stelele sunt cele mai bune prietene ale mele.

Când cineva e aşa, cam fără speranţă şi umblă moleşit de-l plâng vecinii “vai, de steaua lui” ajunge la mine. Şi eu îl duc în hambar şi-l las acolo, până vreo stea hotărăşte să-l ajute. Dacă se hotărăşte. Pentru că multe preferă să rămână în cutiuţe decât să se risipească, din nou, pe lângă oameni.

Prima parte o gasiti aici

A doua parte o gasiti aici

Textul face parte dintr-un proiect inspirat de  cărţi de joc şi alte imagini alternative - sursa imagine The Beggar King and the Secret of Happiness de joel ben izzy